REPowerEU 2026
Un nou pas strategic pentru dezvoltarea durabilă a României
Într-un moment în care tranziția către energia verde devine o prioritate națională, compania EUROTEHNICA IT&C SRL, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme electrice și fotovoltaice din regiunea Olteniei, face un nou pas strategic pentru dezvoltarea durabilă a României. Prin demararea proiectului „RePowerEU PNRR – Investiția 4, Componenta A”, compania contribuie activ la accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile în gospodăriile românești, în special pentru consumatorii vulnerabili.
Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), are ca scop creșterea eficienței energetice și reducerea consumului de energie la nivel rezidențial, prin instalarea de sisteme fotovoltaice moderne.
Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul instalațiilor electrice și al energiilor regenerabile, EUROTEHNICA IT&C SRL confirmă încă o dată angajamentul său față de un viitor sustenabil și de sprijinirea comunităților locale în tranziția către independența energetică.
Comunicat de presă
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
Anunț finalizare implementare proiect
Beneficiar: EUROTEHNICA IT&C SRL
EUROTEHNICA IT&C SRL, Județul Dolj anunță finalizarea activităților pentru implementarea proiectului „RePowerEU PNRR Investitia 4 Componenta A”, finanțat din bugetul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR),Componenta16. RePowerEU /Investiția I4: – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării (doar pentru consumatorii vulnerabili de energie care nu dețin niciunul dintre cele două sisteme).
Apelul de proiecte: „Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării
energiei din surse regenerabile de către gospodării”
Cod proiect: RUE12
Obiectivul general al proiectului este creșterea gradului de autonomie energetică a gospodăriilor aparținând persoanelor vulnerabile, prin facilitarea accesului acestora la energie din surse regenerabile, reducerea riscului de sărăcie energetică și îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor. Proiectul contribuie la tranziția verde și la decarbonizarea sectorului rezidențial, asigurând o dezvoltare durabilă și echitabilă pentru grupurile defavorizate. Prin această intervenție, se urmărește îmbunătățirea calității vieții persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate, prin dotarea locuințelor cu sisteme fotovoltaice și unități de stocare a energiei electrice, sprijinind astfel reducerea dependenței de rețeaua națională și a costurilor aferente energiei.
Obiectivul specific al proiectului este:
- Instalarea a 999 de sisteme fotovoltaice cu o capacitate netă de minimum 3 kW în gospodării deținute de persoane vulnerabile, în conformitate cu prevederile ghidului apelului PNRR/2024/C16RePowerEU/I4/1.A.
- Montarea a 999 de sisteme de stocare a energiei electrice cu o capacitate utilizabilă de minimum 5 kWh, corelate cu panourile fotovoltaice instalate, pentru a permite utilizarea eficientă a energiei produse.
Valoarea totală a contractului de finanțare: 60.236.644 lei (TVA inclus)
Perioada de implementare: 27.10.2025 – 30.06.2026
Locații vizate: 999 de gospodării individuale din județele Dolj, Olt și Gorj.
Rezultate obținute la finalizarea proiectului:
- Au fost realizate 954 de montaje (instalarea sistemelor fotovoltaice/ 954 instalari si instalarea sistemelor de stocare a energiei /954 instalari) în gospodăriile consumatorilor vulnerabili de energie.
- Valoarea totală a investițiilor realizate este de 57.446.884,44 lei (TVA inclus).
•Prin montarea de sisteme fotovoltaice si sisteme de stocare a energiei, gospodăriile beneficiare își vor reduce consumul de energie din surse convenționale și își vor îmbunătăți eficiența energetică, contribuind la obiectivele de tranziție verde asumate prin PNRR.
Informații suplimentare se pot obține la:
Eurotehnica IT&C SRL
e-mail: office@eurotehnicaitc.ro
telefon : 0251532044
ADMINISTRATOR
Ion-Alexandru Negrea
„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Comunicat de presă
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
Anunț începere implementare proiect
Beneficiar: EUROTEHNICA IT&C SRL
EUROTEHNICA IT&C SRL, Județul Dolj anunță începerea activităților pentru implementarea proiectului „RePowerEU PNRR Investitia 4 Componenta A”, finanțat din bugetul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR),Componenta16. RePowerEU /Investiția I4: – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării (doar pentru consumatorii vulnerabili de energie care nu dețin niciunul dintre cele două sisteme)
Obiectiv general: Obiectivul general este de a reduce consumul de energie prin creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale unifamiliale, accelerând implementarea producției de energie din surse regenerabile.
Cod proiect: PNRR RUE 12_C16/I4/1.A
Valoarea totală a proiectului: 60.236.644 lei;
Valoarea eligibilă din PNRR: 49.716.234 lei;
Valoarea TVA nedeductibil: 10.440.410 lei;
Perioada de implementare a proiectului: 23/10/2025 – 31 decembrie 2025.
Apelul de proiecte: „Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării”
e-mail: office@eurotehnica.ro
telefon 0251.532.044
ADMINISTRATOR
Ion-Alexandru Negrea
„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Sprijin nerambursabil pentru panouri fotovoltaice și baterii – Direct către tine
România face pași importanți spre independență energetică și tranziție verde, iar programul REPowerEU 2026 vine ca o oportunitate reală pentru cetățenii care doresc să își producă și să își stocheze propria energie. Finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul Componentei C16 - Energie, acest program oferă vouchere în valoare de până la 10.000 euro pentru instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare (baterii).
Programul este implementat prin intermediul Ministerului Energiei, cu sprijinul administrației locale și a instalatorilor validați.
Ce este REPowerEU?
REPowerEU este o inițiativă europeană lansată în contextul crizei energetice post-pandemie și a conflictului din Ucraina, cu scopul de a reduce dependența de combustibili fosili și de a accelera producția locală de energie verde. În România, REPowerEU este transpus printr-o serie de investiții, inclusiv această linie de finanțare dedicată persoanelor fizice, care pot beneficia de sisteme solare moderne, fără costuri inițiale mari.
Cui se adresează programul?
Programul este structurat pe două componente:
Componenta A
Instalare de panouri fotovoltaice + baterii
- Dedicată celor care nu dețin deja un sistem fotovoltaic. Este o soluție ideală pentru cei care doresc să devină prosumatori, adică să își producă energia necesară în gospodărie, cu posibilitatea de a injecta surplusul în rețea.
Componenta B
Instalarea de baterii pentru sistemele existente
- Se adresează celor care au deja panouri fotovoltaice instalate și funcționale, dar doresc să adauge o baterie de stocare pentru a-și crește autonomia energetică și a consuma energia produsă atunci când au nevoie, chiar și noaptea.
Ce valoare are sprijinul oferit?
Pentru fiecare componentă, se acordă un voucher de 5.000 euro, astfel:
- 5.000 euro pentru panouri fotovoltaice (Componenta A)
- 5.000 euro pentru baterii (Componenta A sau B)
- Persoanele care implementează un sistem complet pot beneficia de până la 10.000 euro, sumă nerambursabilă.
Cine poate beneficia și ce documente sunt necesare?
Pentru a beneficia de sprijinul oferit prin REPowerEU 2026, este necesar să îndeplinești câteva condiții esențiale:
Să fii cetățean român cu domiciliu stabil în România;
Să deții cel puțin 50% dintr-un imobil (casă sau apartament);
Imobilul trebuie să fie rezidențial (nu industrial/comercial);
Proprietatea nu trebuie să fie monument istoric sau amplasată într-o zonă protejată, decât cu aviz de la Ministerul Culturii;
Sistemul trebuie să fie instalat de un instalator validat de Ministerul Energiei;
Să nu ai datorii la bugetul de stat (se va solicita certificat fiscal).
Ce documente sunt necesare?
Pentru întocmirea dosarului, vei avea nevoie de următoarele acte:
- Carte de identitate cu domiciliul la adresa instalării;
- Extras de carte funciară (emis recent, max. 60 zile);
- Act de proprietate asupra imobilului (contract de vânzare, moștenire etc.);
- Certificat de racordare (doar pentru cei care aplică la Componenta B);
- Declarații pe propria răspundere (modele standard);
- Certificat ANAF fără datorii;
- Contractul cu instalatorul, semnat înainte de depunerea dosarului.
Etapele înscrierii în program
Pasul 1 – Evaluarea eligibilității
Totul începe cu o analiză inițială. Te putem ajuta gratuit să verifici dacă îndeplinești criteriile, iar dacă da, începem pregătirea documentelor împreună.
Pasul 2 – Alegerea instalatorului
După publicarea listei oficiale, vei putea selecta un instalator autorizat. Echipa Eurotehnica se va regăsi printre opțiuni și îți poate oferi suport complet.
Pasul 3 – Depunerea cererii
Dosarul complet este depus în platforma digitală PNRR de către instalatorul ales. Nu trebuie să îți faci griji – noi ne ocupăm de toate etapele birocratice.
Pasul 4 – Implementarea proiectului
Odată ce dosarul este aprobat, urmează instalarea efectivă a echipamentelor. Toate lucrările trebuie finalizate până cel târziu la 30 septembrie 2025.